Pentru mine weekend-ul este unic, atunci sunt eu, fara masti, fara suparari, fara stres. In weekend pot sa fiu eu, sa ma prostesc si sa copilaresc, sa fac ce vreau. Cand simt ca nu mai pot, ca imi vine sa-i bat cap in cap pe colegii mei de munca, imi dau seama ca este joi si se apropie weekend-ul. Deja parca nu-mi mai vine sa-i bat :) si ii las in pace cu rautatile lor.
Simt ca locul de munca imi acapareaza toata viata si nu mai am timp de mine. Am chef sa pierd timpul, sa merg in gara si sa beau un ceai, sa ma plimb cu rolele si sa alerg pisicile prin gradina, sa casc ochii prin magazine si sa vad ce au mai scos firmele pe piata, sa merg cu prietenii la film, sa ma detasez de tot. Plecarea Inei m-a intristat, mai ales ca a plecat din cauza stresului si a sefilor... M-a ajut sa constientizez ca nu sunt singura care simte ca munca ii consuma personalitatea. Intr-adevar am si realizari, ma simt cu adevarat implinita ca am reusit saptamana aceasta sa gasesc sponsor pentru operatia unui om bolnav si aflat intr-un moment greu al vietii. Gandul ca acest om va avea o viata normala m-a umplut de fericire, am simtit ca ajut un om pierdut sa-si gaseasca drumul. Ii doresc din tot sufletul sa-i reuseasca operatia si sa se bucure de viata.
In viziunea mea weekend-ul se petrece in doi, alaturi de barbatul din viata mea, si se savureaza fiecare moment, de vineri noapte pana luni dimineata cand suna alarma si nu vreau sa mai ma trezesc. Dar lucrurile nu ies mereu asa cum ne dorim, asa ca folosim si planul de rezerva, umplem timpul cu altceva. Am chef weekend-ul acesta sa merg la munte, sau sa fac poze in parc, sau sa merg la un concert. Oricum ar fi, important e sa fiu eu si sa fiu alaturi de oameni care ma iubesc asa cum sunt, cu calitati si cu defecte, nebuna si buna :), crizata si linistita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu