My lover's gone

Delete

Inspiratie? Zero. Entuziasm? Zero. Speranta? Zero.

Toate trairile mele s-au dus pe apa. De parca cineva a venit si a apasat "delete". S-au sters toate trasaturile caracterului meu.

Nu mai am entuziasmul incepatorului, inainte ma bucuram de orice lucru nou. Sau vechi. Ma bucuram, pur si simplu. De orice. Nu mai am energie sa duc pana la capat o activitate. Rezolv lucruri pentru ca asa trebuie. Execut ce mi se comanda. Nu traiesc. Nu socializez. Doamne fereste! Asta ar insemna sa ascult oamenii din jurul meu. Si sa ma intereseze ce spun. Ori daca ma intereseaza... stiu care este finalul. Dezamagire. Suferinta. Suferinta ca am avut incredere.

Nu mai stiu cum e sa visezi cu ochii deschisi. Sa-ti doresti ceva atat de mult incat sa simti fizic acea dorinta, sa simti ca face parte din tine. Fizic si psihic. Nu mai indraznesc sa visez. Nu mai indraznesc sa sper. Citeam undeva ca un om este sarac atunci cand nu mai are speranta. Speranta face minuni. Muta oameni, munti. La mine nu mai muta nimic. Nici pe mine nu ma muta jos din pat dimineata, sa ma duc la munca. Hai, speranta draga! Muta-mi mintea intr-o alta perioada a vietii. Muta-ma in copilarie. Cand credeam ca orice e posibil. Cand vedeam calitatile oamenilor. Acum nu mai vad nimic. Nici pe mine nu mai ma vad in oglinda. Vad pe altcineva. Vad un om trist, sters, rece.

In ce moment s-a sters sufletul meu? In ce moment am uitat sa mai visez?

In momentul in care oamenii dragi m-au dezamagit? In momentul in care i-am iertat? Sau poate in momentul in care am realizat ca si eu ranesc oameni.

Cand m-am schimbat? Cand am apasat "delete"?