Lejer de vara

O melodie superba, optimista, relaxanta, in ton cu vremea de azi!

Ce inseamna o femeie frumoasa

Mereu m-am intrebat ce inseamna o femeie frumoasa, cum trebuie sa arate, cum trebuie sa vorbeasca, etc. Cu timpul mi-am dat seama ca o femeie nu este frumoasa prin cum arata, prin aspectul ei exterior, ci prin caracter si suflet. Mi s-a intamplat de multe ori sa vad o fata frumoasa la televizor sau prin presa si initial am ramas fascinata, dar dupa sa-mi dau seama ca este superficiala si sa mi se para urata. De exemplu Adelina Varciu, inainte de scandalul cu divortul mi se parea o fata frumusica, finuta si cu bun simt. Cand a divortat o admiram ca se respecta si nu sta langa un barbat care o inseala cu orice matrahuca, imi parea rau ca sufera din cauza unui prefacut, dar am inceput sa o privesc cu alti ochi dupa ce a inceput sa se dea in spectacol prin presa. Nu am inteles de ce s-a coborat la nivelul fostului ei sot si a inceput sa faca diverse declaratii, trebuia sa-l lase in lumea lui, sa comenteze cat vrea el, oricum el atat poate, atat il duce mintea. Nu merita sa se tiganeasca cu el, trebuia sa-l uite, sa-si vada de viata ei. Prin schimbul de replici prin presa nu face decat sa puna sare pe rana, in loc sa uite de existenta lui. Un alt gest de-al ei care nu l-am inteles a fost prezenta la o emisiune tv in care povestea despre sarcina ei extrauterina, sarcina de care Liviu nu stia nimic. Nu am inteles scopul. Apari la tv si spui ca esti insarcinata ca sa ce? Sa il faci pe Liviu sa se simta de doi lei? Nu se va simti pentru ca el este nesimtit de la natura, asa ca rezultatul este tot o tiganie/lipsa de respect. Consider ca a fost un gest urat si o mare lipsa de respect fata de ea, fata de Liviu, fata de casnicia lor/iubirea lor. Frumos era sa ii dea un sms (nu un telefon pt asta implica un schimb de replici posibil dure) prin care ii comunica ca este insarcinata, dar nu poate pastra acest copil din cauza unor complicatii medicale si sa nu apara in presa sub nici o forma, sa ramana o intamplare intre ei doi, atat, fara scandal, fara jigniri. Revenind la ideea postarii, Adelina inainte de acest scandal mi se parea o femeie frumoasa, acum nu-mi place de nici o culoare. Si stateam si ma intrebam de ce, totusi ea este aceeasi ca si fizic, doar comportamentul este diferit. O femeie frumoasa este o femeie frumoasa, nu ii poti nega atuurile fizice. Ei... se pare ca poti. O femeie nu este neaparat frumoasa prin aspectul fizic.

Un alt exemplu foarte bun este diferenta de caracter dintre Mihaela Radulescu si Andreea Marin. Pe vremea cand Andreea prezenta Surprize si era mai la inceput, dadea impresia ca este o fata sensibila, cu bun simt, nemaipomenita. Vezi sa nu.... a inceput sa-si dea mastile jos si s-a dovedit a fi o femeie rautacioasa, prefacuta, care apare prin presa pozand in mama ranitilor, dar ea de fapt este o vrajitoare cu matura parcata la intrare. Si am inceput sa o vad cu alti ochi...parca nu mai imi placeau trasaturile fetei, parca nu mai imi placeau ochii ei, parca nu mai imi placeau gesturile ei, parca nu mai imi placea ea deloc, de nici o culoare. In schimb, Mihaela a fost o persoana deschisa mereu, o femeie care a reusit sa aiba o cariera reusita datorita caracterului ei, o persoana sincera care aparea pe sticla si transmitea telespectatorilor simplitate, naturalete. Poate ca fizic nu este la fel de frumoasa ca Andreea, poate ca nu este o femeie cu o fata minunata, dar are bun simt, respect fata de cei din jurul ei. Am apreciat ca atunci cand a divortat nu a dat declaratii presei, initial ea si fostul ei sot au pastrat doar pentru ei motivele divortului, si in momentul in care a inceput o relatie cu Dani nu s-a ascuns. Mi s-a parut un gest frumos ca la debutul relatiei a declarat simplu si sincer "Da, am o relatie cu Dani". Felicitari! Majoritatea vedetelor de la noi se ascund, mint, ajung in situatii penibile cand e mult mai simplu sa spui adevarul. Si aici exemplele sunt fara numar. Apreciez la Mihaela sinceritatea, bunul simt si gingasia. Si mi se pare foarte frumoasa datorita acestor calitati.

O femeie este frumoasa prin aspectul ei fizic, dar nu e de ajuns. Femei frumoase fizic, dar care nu ma inspira in nici un fel sunt destule: Simona Senzual, Bianca Dragusanu, Monica Columbeanu, etc. O femeie frumoasa fizic, dar fara caracter e exact ca o masina fara roti: oricat de mult ai incerca sa o faci sa mearga, oricat ai improviza, oricat ai vrea sa o imbunatatesti, e degeaba. Nu merge.

Pentru mine, calitatile cele mai importante ale unei femei sunt sinceritatea si bunul simt. Fii sincera cu cei din viata ta, oricum minciuna are picioare scurte si iti ingreunezi viata fara rost. De ce sa ascunzi cine esti, sa iti pui masti inutile, si sa te pierzi in minciuni. E penibil. O femeie care minte este pur si simplu penibila. Bunul simt in prezent e mai rar, dar exista. Imi place sa vad femei care au bun simt, ii respecta pe cei din jurul ei si se poarta frumos cu ei. Oamenii din jurul ei sunt importanti si tratati cu atentie, interes, daruire. Niciunul nu este mai prejos decat celalalt, toti sunt la fel de unici, deosebiti, perfecti.

Pasiune pentru bloguri

Imi place sa citesc bloguri de impact, bloguri ale unor oameni cu adevarat interesanti sau bloguri ale unor oameni care scriu din suflet, sunt sinceri si nu isi ascund sentimentele. Am in lista blogurilor urmarite topul celor mai bune bloguri si pe masura ce mai descopar unele noi lista creste.

Blogul Realitatii
Am descoperit intr-o seara, din greseala, ma plictiseam si am vazut scris undeva ca Realitatea.net are blog. Ma asteptam la un blog informativ, de stiri, dar am descoperit un blog axat pe interactiunea umana, in care scriu cateva persoane relativ celebre. Blogul este impartit in mai multe sectiuni asa ca te poti duce direct la tinta. Acolo am cunoscut-o pe EA. Dupa primele postari citite m-am indragostit iremedibil de ea. Ea este nimeni alta decat Doria, o fata care a pozat in Playboy. O mai vedem inainte pe la National Tv, prin playboy sau diverse reviste glossy. Mi se parea o femeie atat de falsa, o femeie materialista care nici nu are habar ce inseamna sa iubesti si sa respecti un barbat. Dar, aparentele inseala. Nimic nu mi se pare mai sexy la o femeie decat sinceritatea si bunul simt. Iar fata asta da pe dinafara de ambele. A fost casatorita cu porc care a inselat-o (desi ea este o bucatica sexy) si divortul pentru ea a fost o mare durere. Dar, ca orice femeie care se iubeste si se respecta, incearca sa treaca peste acea durere si isi vede de viata ei. O viata foarte frumoasa si interesanta pt ca ea este o femeie de nota 20. Citind postarile ei ma regaseam in majoritatea. Si eu vad casatoria ca pe ceva sfant, nu o inchisoare, si eu am suferit si am trecut peste, si eu as fi reactionat la fel ca ea daca il prindeam pe el cu o alta femeie: sufeream ca un caine, dar plecam mancand pamantul. Cateva dintre postarile ei, merita citite pe nerasuflate:

Familia, un templu, nu o inchisoare
Dedicat special cititorului “Harley-Davidson” (sic).
Putine persoane isi imagineaza uitandu-se la mine ca sunt o familista. Ca sunt o mare iubitoare de familie si ca sunt “old fashion” cand vine vorba de mariaj. Dar, jur, acesta este adevarul.
Libertatea nu ma ajuta cu nimic in viata. Nu ma duc la cafenele, nu ma duc la discoteca, nu bat maidanele, sunt atasata de camin si prefer sa construiesc povesti pe tema “sex” cu un singur barbat mai degraba, decat cu zece pe luna. Prietenele mele imi spun ca ar trebui sa rasuflu usurata ca am scapat de un pampalau usuratic, insa problema e ca macar “pampalaul” ma cunostea in calitate de nevasta. Bun, rau, cum era – a vazut foarte repede cum sta treaba cu mine. Si s-a lamurit ca nu sunt ceea ce par in tara nevestelor.
Imi place sa gatesc. Pentru barbatul de langa mine imi trag un sortulet, imi suflec manecutele, imi prind parul si fac o tocanita. Dimineata fac micul dejun si il aduc la pat (pe cuvant). Sunt de acord cu prezenta unui ajutor la curatenie, dar sterg praful, dau cu mopul, sterg geamul de la baie si imi curat WC ul cu Domestos si singura. Every day. Si da, am niste unghii frumoase, care nu se rup atat de usor dupa ce spal vase sau pahare. Imi place sa vad un camin curat, proaspat, dichisit.
Calc cu spor, pe fostul meu sot il calcam si il spalam mai ceva ca la armata. Si niciodata nu mi s-a parut altfel decat normal, firesc. Nu am facut nazuri, nici fasoane, nici fete-fete. Imi place sa primesc musafiri si ma fac pres in fata lor. Am invatat sa omenesc un “uman”, cand cineva imi calca pragul, dau si sufletul din mine. Dau si la pachet, cum se spune. Ma interesez sa gatesc mancarurile preferate ale invitatilor, sa cumpar bauturile care le plac.
Ca sa nu mai spun de copii. Iubesc copiii! Si copiii ma iubesc pe mine pentru ca, si eu, de multe ori ma port ca un copil.O femeie-copil. Nu sunt inspaimantata ca, daca fac 5 copii raman cu “sechele”cum o tot aud pe una din prietenele mele: “Dodo, as mai face un copil dar daca pleaca al meu dupa una mai tanara pe urma fiin’ca io ma fac cat malul?”. E o prostie. Nu te faci cat malul. Sau daca te faci, bagi sport ca disperata. Care e problema? Pentru copii, orice!
Stiu ca o familie inseamna pentru foarte multi oameni o corvoada in ziua de azi.
Nu sunt de acord. Familia e o tara speciala, in care daca traiesti inconjurat/a de oamenii potriviti dai pe dinafara de fericire si te duci sa platesti taxe de drag.
Familia este cea care iti da seva, iti da motivul sa zambesti cand iesi pe usa, iti da puterea sa o iei de la capat in fiecare zi.
O casnicie reusita e o ca un Mos Craciun care vine de luni pana duminica, din ianuarie pana in decembrie.
Nu pricep de ce azi, asa de multi oameni se feresc de casnicie, de familie. Ok, libertatea rullz, baga mare, baga de dimineata pana seara. Asa si? Unde iti asezi capul, cine te tine sa nu cazi, cine te ridica daca ai cazut, cine iti da un rinichi?
Si tot asa, nu pricep de ce barbatii, daca sunt loviti de soarta cu o nevasta buna fug mancand pamantul la prima coafeza, manichiurista (nu am nimic cu cele care profeseaza in domeniu, imi cer scuze!) prima toapa agramata din lanul de porumb. Ma depaseste aceasta aplecare a barbatilor catre o carpa de sters vase cand acasa au o haina de blana.
Parerea mea, sper sa nu fiu inteleasa gresit, e ca nici un om nu ar trebui sa-si intemeieze o familie daca mintea sa este agatata in clame de par. O familie este un templu, nu un cotet.
Cat despre mine, familista de mine, sunt sigura ca a doua oara o sa fie bine. Pentru ca, dupa cum va spuneam, n-am ce face cu libertatea. Mie imi place sa fiu maritata, sa spal, sa calc, sa fac chiftele si placinta. Asta e. Asta sunt. Doar ca, de data asta, n-o sa ma mai marit decat cu un barbat de-o varsta cu Rod Steward. Haleluia! So help me God!

Cea mai trista zi din viata mea, ziua divortului
Cea mai trista zi din viata mea a fost o zi de 6. Cand a luat sfarsit acea zi, eram arsice, iar inima mea arata ca o cutie de bomboane “cip” de pe vremuri. Pfui, nu mai vreau in tara aceea niciodata!
Dupa o noapte de plans non-stop, dimineata m-am dat jos din patul meu rosu imbracat in asternuturile mele rosii, acoperit de blanita mea rosie.
Cu moaca umflata de plans, m-am dus in baie si m-am uitat in oglinda. Mi-am dat seama ca sunt un dezastru, sincer, daca n-ar fi fost vorba despre un divort m-as fi bagat inapoi in universul rosu si m-as fi trezit peste un an, vindecata, zambitoare, fericita ca alta data (alta data nu in timpul casniciei, pardon).
Plangand am cautat un sapun, eram disperata pentru ca ma gandeam ca nu se poate sa mi se fi terminat rezerva tocmai intr-o zi de 6. Am avut noroc. Am gasit unul in bucatarie, cred ca l-am uitat din greseala langa gris, faina, condimente si fructoza, dupa cele mai recente cumparaturi.
Apoi, tot plangand am incercat sa ma fardez, stiu exact ce am asezat pe fata mea ciopartita de lacrimi: un fard Mac si o pudra Shiseido.
M-am fardat de doua ori, pentru ca prima oara am izbucnit in plans asa rau incat a trebuit sa o iau de la capat. Apoi, mi-am cautat tacticoasa cea mai urata si mai neagra rochie (eu am foarte multe rochii – dar mai niciuna nu e serioasa). Am gasit-o, m-am imbracat in negru pentru ca, da, pentru mine a fost o inmormantare: cea a celei mai mari dorinte a unei femei-aceea de a avea un mariaj nascut din iubire (pentru ca nu m-am maritat pentru bani).
In masina mi-am pus un CD cu Marit Larsen, imi place fata asta de nu mai pot.
La tribunal m-am intalnit cu avocatul, care mi-a spus razand a bataie de joc ca “in sfarsit daca vreau sa fac compromisuri pentru cariera nu mai am un fraier care sa ma tina pe loc”. Atunci mi-am dat seama ca onorariul s-a dus spre un om care, dupa discutii despre mine, tot nu avea habar cine e clienta lui, ce simte, cum se simte. Mi-au dat din nou lacrimile. Imi venea sa-i spun “uratule!”.
Tavalici nu a venit singur (nu a venit cu un avocat, dar nici singur). Nici macar nu a schitat vreun gest. S-a asezat pe bancuta in sala de judecata, in timp ce eu nici nu mai stiam cum ma cheama de durere. Am iesit pe hol, sunt o femeie mandra, nu-mi place sa ma vada altii cum dau pe dinafara. Pe hol, lumea ma privea plina de compasiune, pentru ca se vedea ca sunt descompusa.
Poate va intrebati daca el era afectat. Nu era. Imi pare rau. Stia ce are de facut pentru ca mai fusese insurat, asa ca un divort nu era o necunoscuta pentru el. Cand a venit randul familiei Niculescu, el a rostit raspicat ca nu, nu doreste nu stiu ce, iar eu am izbucnit in lacrimi spunand “de ce ne faci asta?”.
O doamna mi-a soptit “nu mai plange draga, sa nu le dam satisfactie astora, barbati nenorociti”.
Divortul s-a pronuntat rapid, tavalici a plecat fara sa spuna nimic, eu mi-am luat la revedere de la un avocat pe care nu l-as recomanda nimanui si am plecat catre masina.
Pe drum, mi-a venit rau. M-am asezat pe o piatra, mi-am cuprins tamplele intre maini si mi-am spus ca poate o sa-mi fac naibii rau mai tarziu, nu stiu…nu mai suportam atata durere. Nu pot sa suport durerile inimii, niciodata n-am putut. Nu tin la tavaleala sufletului. Mai bine fac o operatie estetica. Doua. Noua.
Domnul “cu parcarea” nu mi-a luat bani, mi-a spus ”lasati domnisoara, vad ca va e cam rau “.
In masina, tin minte si acum, am dat drumul la radio si canta un domn “Uncle Kraker”, un cantecel numit “Follow me”.
In drum spre casa m-am oprit in fata unei biserici. Plangand, din masina l-am rugat pe Dumnezeu sa nu ma transform intr-o catea, sa nu ma inraiesc, sa nu ma supar pe viata si mai ales sa nu-mi fac rau. Si l-am mai rugat (intr-o zi de 6) sa-mi aduca ceva bun intr-o zi de 6, ca sa nu devina un cosmar data asta in viata mea.
Nu. Rau nu mi-am facut. Mi-am taiat doar parul, asa m-am pedepsit pentru vina de a ma fi maritat cu un imatur gata sa se duca la padure dupa cateva luni de casnicie. Noroc ca, dupa aceea mi-a crescut destul de repede, oricum vreo trei luni am umblat cu extensii, pur si simplu nu ma puteam obisnui nici eu nici apropiatii mei cu parul scurt (da stiu, dau pe dinafara de sinceritate..) Viata a mers inainte, desi nici acum nu-mi vine sa cred ca nu mai am familie, nu ca familia pe care am avut-o ar fi fost raiul pe pamant. Nu imi este usor, mai ales ca nu sunt obisnuta sa fiu curtata, parca imi da cineva cu bombe in cap, am uitat pur si simplu cum mai e sa fii curtata, cautata, sunata, alergata. Mi se pare atat de nostim, iar uneori fug mancand pamantul! De fapt de cele mai multe ori fug mai repede ca Bugs Bunny!!
Cat despre data de 6, sa radem la final zic. Dumnezeu mi-a ascultat ruga: mi-a aruncat in viata intr-o data de 6 o treaba care sa ma faca sa uit de cosmarul divortului.
Mda…ce sa vezi draga? Am inlocuit cosmarul divortului cu cosmarul vietii mele: tati care se uita la mine fara sa scoata un cuvant (sa mai zica cineva ca nu mi-am gasit in sfarsit “nasul”, iaca, l-am gasit), zici ca e blocat pe “mute”.
Mai tati, pai asa ne-a fost vorba? Cum facem cu 6 asta? Doar nu vrei sa-mi iau campii? Zi si tu ceva, zi mai multe mai tati! Nu mai fii asa tacut! a zece ore de vorbit de-ale mele tu spui doar “voi astia”. are noi astia mai tati? Pai tu unde esti? Intr-o comuna din New Mexico?

Blogul Offshore
Rasfoind pe blogul lui Cabral am dat peste Offshore, ma asteptam la un blog reusit pentru simplul fapt ca este in lista lui Cabral. Si asa a fost. Cat talent poate sa aiba acest baiat la scris, citeam si mi se inchideau ochii de somn, dar nu ma puteam opri. Dumnezeu i-a dat talent fara limita, e fantastic sa vezi cum un baiat e capabil sa scrie tot ce gandeste sincer, si sa gaseasca cuvintele potrivite incat sa nu para penibil.

Gandul melancoliei
Grăbeşte-te să îmi deschizi sufletul cu toată fiinţa ta. Povestea mea este una foarte subţire, aşa de subţire încât simte nevoia să fie acoperită cu aşternutul tău. Eu nu mă am pe mine, de multe ori fug de mine, şi sincer nici nu cred că o să pot străpunge aceste rânduri cu ceva concret, însă ceea ce mă adună să-ţi scriu acum, nu stă într-o sfială cruntă şi nemiloasă de a fi cu cineva doar de dragul de a nu te pierde în concretul singurătăţii, ci în iluzia autenticităţii. Omul din mine, cel care se uită de multe ori la lună, cel care se tăvăleşte în fiorul cuvintelor, nu poate fi întreg, el este genul de om care nu deţine răspunsuri fixe, ci frunze, pete, culori, vise, este un om care mă omoară de fiecare dată când vrea să iubesc eu pentru el. Nu ştiu ce este dragostea, poate că nu o să aflu niciodată, însă ştiu că astăzi am simţit pata nesigură a focului, a torţionarului care îşi propune să te îngroape dacă nu i te supui.
Nu am avut niciodată răbdare, ţin minte că atunci când eram mai mic renunţam foarte repede la ceva. Şi, chiar şi acum, această trăsătură opacă ţine să-mi facă cu ochiul. Am pierdut multe lucruri, fiind ancorat într-o lume a neputinţei, însă acum ştiu că orice ar fi, nu o să te pierd şi pe tine. Noi ne avem unul pe altul, şi uite aşa construim, punem piatră cu piatră la ceea ce o să fie ruina casei noastre. Cum spuneam, nu am încredere în idealuri măreţe, însă prefer să ne jucăm cu aceste scânduri oropsite, pline de praf şi totuşi pline de speranţă. În constructul proiectivităţii noastre se regăseşte nevoia subtilă de a fi unul cu altul. Tu ştii de ce se zidesc visătorii? De ce aleg să se omoare unul lângă altul? Pentru că sunt conştienţi de temelia casei lor, un loc ce se naşte din iubire, dar şi din veninul cu care ne-a înzestrat instinctul, şi astfel aleg să trăiască murind.

Cum ajunge lumea pe blog
Spuneam, în primul articol, pe tema celor care îmi vizitează blogul, că o să ţin o mică evidenţă a tuturor frazelor de căutare. Este interesant să vedem cum ajunge lumea pe blog şi ce preocupări au cei care vizitează bloguri în general. Firmele de marketing primesc bani pentru o schiţă a cititorului de blog. Eu voi face o schiţă gratuită a societăţii româneşti. Normal că am ales frazele cele mai stupide. Să purcedem!
Traducere sărut demonic: Există, carevasăzică, un individ care caută o traducere a sărutului demonic. Oare, dacă tot este demonic, angelic poate fi?
Cum defineşti un bărbat bun: O să scutesc biata fata de întrebări existenţiale şi o să-i spun că un bărbat bun o să fie cu totul altceva decât o definiţie de pe un blog.
Ce cuvinte să folosim când vrem să cucerim o fată: Măi, nici acum nu vă potoliţi? Am zis că vreau şi eu un mail de mulţumire, nimic. Oare câte femei se culcă cu "frazele" lui Offshore? Off!
De ce iubim baieţii răi? Ei, uite o tipa care recunoaşte, răspunsul este pe blog! De fapt, click aici.
Autoportret cu figuri de stil: lumea dă bacul aşa că trebuie să înveţe cum stă treaba cu figurile de stil.
Iubirea adevărată se consumă între patru pereţi şi nu pe hi5: Asta încerc să zic şi eu, ca dovadă că omul a ajuns direct la mine pe blog!
Jocuri fete violate de baieţi: Ei, aici, pare că avem nişte oameni cu preocupări înalte. Nu am înţeles partea cu jocul, având în vedere că e vorba de un viol!
CE ESTE O FEMEIE? Off, nu pot să înţeleg cum poţi să întrebi ce este un lucru pe care îl defineşti. Vorbim de femeie de parcă am vorbi de un obiect: Ce este un pat? Un obiect pe care dormi. Ce este o femeie? Un obiect, pentru cel care pune asemenea întrebări.
Fantoma mea iubită moartea şi devenirea în fantomă: ăsta e cretin!
Sărutul intim e păcat: Sărutul în public este desăvârşirea întru Dumnezeu!

Cosmologia iubirii
Dacă noi ne întoarcem de fiecare dată la ceea ce aveam cândva, o facem pentru că acolo este ceva de care nu putem scăpa. Însă, lucrul acesta se întâmplă mai rar. De ce fugim de cel cu care am fost? Nu oare pentru că în esenţa noastră stă tocmai disimularea? Există perioade cu care te identifici în viaţa ta, cu care te împleteşti, pur şi simplu. Dar, aşa cum se nasc, la fel mor. Şi de ce se întâmplă să păstrăm amintirile şi nu sentimentele, de parcă am avea un burete care şterge chipul, dar nu şi visul chipului. Omul se schimbă, orice zi, orice lacrimă sau zâmbet îl conturează, el este precum fructul care se coace, este acelaşi, dar totuşi altul. În acest rol, de minge care se rostogoleşte cu foc, omul este şi atrage de la sine şi ceea ce-i devine propriu la un anumit punct din viaţă. O să îi spunem punctul nodal, acel ciot de care se leagă o nouă iubire. Astfel, privind la rece, este posibil să iubeşti de o mie de ori într-o viaţă. Dar, parcă este tras de păr totuşi, căci, dacă ar fi să urmărim această retorică, ar însemna că, oricând, într-un punct de cotitură, şi, deci, de finisare a omului, ar putea să apară iubirea. Ceea ce se întâmplă strict factual de multe ori. Pe mine jocul acesta mă nemulţumeşte şi totuşi îmi dă speranţe. Este frumos să evoluezi şi totodată să te legi de acel ceva care-ţi vine ca o mănuşă unsă, dar asta înseamnă că totul s-ar putea derula precum o matrice secvenţială, numai că ar mai apărea, din când în când, noi personaje. Unde mai este autenticitatea şi chiar poezia primului sărut? Unde mai sunt lacrimile şi ceea ce ne macină cu adevărat în rolul sinistru pe care l-am primit la naştere? Ştii ce este ciudat? Că, dacă te întrebi cum este totul posibil, cum există tot ceea ce există, cum a luat fiinţă, nu îţi mai rămâne decât să te iei cu mâinile de cap şi să mori. Nu există niciun răspuns care să-mi satisfacă cerinţa epistemică de a ajunge la ceva întemeiat. Universul rămâne o enigmă chiar şi pentru Dumnezeu, da' pentru noi…

Despre sarut
Ţinem în mână lucruri oficiale şi mai puţin oficiale, iar lucrul care ne certifică apropierea este sărutul. Prin sărut ajungi să străbaţi o lume, să te scurgi printre mii şi mii de hotare, de feţe, şi astfel să ajungi la fiinţa celui care te cheamă într-un sărut. El se dă în felul acesta, îi arată că limita impusă de modul în care au fost sortite lucrurile devine naturală, că totul devine real odată cu sărutul lui. Ea îi arată ca se poate lăsa, îi recunoaşte dorinţa, şi astfel se naşte în orizontul lui. Sărutul este poarta spre lumea lor, căci el propagă lumina în întunericul ce-i separă. Când buzele se ating şi cei doi se pierd, culoarea se aproximează, temperatura se sincronizează. Sărutul este, până la urmă, cel care vesteşte sincronicitatea celor doi combatanţi. În sărut, voinţa individuală se pierde şi valul instinctual se aşterne. Culoarea sărutului aduce de la sine şi paradigma celor doi, căci el culege toate incertitudinile strânse în lupta lor, şi le pune pe faţă, le dă în vileag. Sărutul este, dacă vrei, cel care îţi spune să te laşi pur şi simplu cuprins de teama insesizabilului. În el găsim familiaritate, fiorul care ne conduce, dar şi deruta haosului care ne spune că nu ştim ce facem sau ce vrem.

Blogul lui Cabral
Un baiat sincer, nu se ascunde si nu ii este frica sa simta. Traieste o frumoasa poveste de dragoste cu Andreea Patrascu si ii doresc sa fie fericit cu ea, sa faca multi copii si sa imbatraneasca dansand latino. Mi-au placut cateva dintre postarile lui de vara trecuta, din perioada in care era despartit de Andreea. Baiatul a spus sincer ca sufera, nu i-a fost frica de parerile celorlati, nu l-a interesat ca poate parea penibil, pur si simplu a trait la intensitate maxima suferinta si nu s-a ascuns. Eu in locul lui nu mi-as fi pus sufletul pe tava, uneori sinceritatea e o arma impotriva ta si oamenii pot profita de bunatatea si puritatea sufletului tau, asa ca e de admirat ca nu s-a ascuns si a scris din suflet, nu din orgoliu sau masti:

Nepasarea
Am rabdare, de cele mai multe ori am rabdare si ascult. Ii ascult pe cei care simt nevoia sa vorbeasca, sa spuna, sa se descarce. Ii las sa-si spuna pasul, nu neaparat pentru a primi un sfat ci pentru a reusi sa-si creioneze singuri o imagine mai corecta.
Ascultandu-le povestile te amarasti, te creponezi, si nu-i vorba de mila – nici gand(!), e ca si cand il vezi pe cel din fata ta ca ia o gura mare dintr-o gutuie, si el se stramba, si te strambi si tu cu el… simti fara sa gusti chiar in secunda aia.
Asa si in momentele in care le asculti povestile… te amarasti. Unde vroiam sa ajung… ascultand toate povestile astea, observi ca, multe dintre povestile de dragoste esueaza din cauza relaxarii. Pur si simplu, el sau ea uita importanta celuilalt. Nu, nu-l iubeste mai putin… doar ca uita sa fie interesat, sa se arate interesat, ia relaxat tot ce are celalalt de dat si… atat.
E prima lupta, e cucerirea, vine apropierea, apoi cunoasterea, completarea pana la cel mai intim gand, si-apoi… vine relaxarea. Si in momentul respectiv toate rutinele, toate gesturile normale, toate trairile converg catre nepasare.
Cel devenit nepasator priveste detasat, sigur de el, ia relatia ca un dat, ca un fapt ce nu are cum sa se schimbe. Partea proasta este ca celalalt, cel care inca trage… sufera ca un caine. Se simte dat la o parte, neglijat, neinteresant, fad, sters, neimportant.
Nu stiu cati dintre voi va regasiti intr-una dintre situatiile de mai sus, nici nu este o intrebare… am facut insa un test printre cunoscutii mei. Dupa ce le-am expus problema cam la fel cum v-am expus-o si voua, mare parte dintre barbati au rezervat o masa la un restaurant dragut (o sa vi-l recomand candva) si au cumparat un buchet de flori. In schimb, fetele le-au trimis iubitilor un mesaj.
Cand i-ai spus ultima oara iubitului tau “Te iubesc!”? Cand i-ai aratat asta asa… frumos?
Cand ai facut ceva pentru iubita ta, ceva frumos, ceva altfel, sa stie si sa simta c-o iubesti?
[nu se pune "Te iubesc!-ul ala cu sens de "Hai pa, inchide c-am treaba!" spus ca si punct in cele x discutii zilnice la telefon]

I can't smile. Yet
Noaptea, cand toata lumea doarme, imi las sufletul sa zboare, imi dau voie sa ma las pe mana inimii, imi anulez creierul si ma leg de lume prin USB-ul sentimentelor.
Noaptea, cand toata lumea doarme, imi gust iubirea, amara iubire, ma las prada deznadejdii, iti zambesc stirb in amintiri, te caut prin pat si ma trezesc zambind amar aceleiasi naluci careia-i vorbesc noapte-de-noapte.
Noaptea, cand toata lumea doarme, retraiesc pas-cu-pas fericirea. Mangai aceiasi obraji, sarut aceleasi pleoape, ating aceleasi coapse catifelate, te strang in brate si nu te las, nu vreau sa te las, inca nu pot sa te las sa pleci. Tu imi zambesti, imi spui aceleasi vorbe frumoase, eu ma preling tot, astup gaurile din parchet, ma fac totuna cu praful de pe jos, ma evapor si ma condensez-vapori pe pereti, ma preling in mici picaturi pe pielea ta – numai pentru a te mangaia. Si tu, tu iei prosopul ala si de stergi din nou de mine.
Noaptea, cand toata lumea doarme, ma uit la castelele noastre de nisip, vad cum le calci in picioare, cum le prefaci din nou in banale particule de nisip, si-odata cu ele si lumea mea se face praf.
Acum e noapte. Imi hranesc viata din durere. Imi prefac lacrimile in pasi, durerea in energie, singuratatea in aripi. Odata, candva, imi voi indrepta spatele, voi ridica privirea si voi zambi vietii. Atunci, candva, voi sti ca toate au trecut. Ca ce s-a asternut este praful uitarii.
Si atunci, poate noapte-poate nu, voi respira fara zgarda, voi privi fara ochelari de cal, voi avea mainile dezlegate si mi le voi transforma din nou in aripi. Atunci te voi fi depasit.
Postul asta este pentru voi, pentru cei care mi-au scris plangand, pentru cei care sufera, care-si ling ranile, care isi frang mainile, carora le tresare sufletul cand suna telefonul, care cauta din priviri numarul ala de inmatriculare sau tricoul rosu cu imprimeu alb pe care-l purta EL sau EA.
E pentru voi, caci stiu ca nu va e bine. E pentru tine Claudia, e pentru tine Marius, Elena, Cristina, Emanuela, Georgiana, Cristi, Bogdan, pentru voi toti, e pentru noi. Caci, nici EA nu mai e aici, imi e departe si stiu cum va e, caci mi-e si mie.
Va spun atat: maine va fi ceva mai bine.

Tot 5 tactici si practici tembele de parasit la barbati.
Deci… s-a terminat. Ca orice lucru ce are un inceput, are si un sfarsit. Relatia a fost frumoasa sau mai putin frumoasa, a implicat sentimente sau nu, a fost palpitanta sau somnolenta… tu stii. Dar acum a ajuns la final. Si, cum noi, oamenii, suntem cu totii cur-sucit, se va intampla foarte rar ca cei doi parteneri sa se sincronizeze si sa ajunga la concluzia ca ar fi cazul sa se desparta in acelasi timp. Si se ajunge inevitabil la situatia X o paraseste pe Y.
Care ar fi problemele:
Tactici proaste si uzuale de parasit la barbati. Top 5.
1. Missing in action. Barbatii sunt fricosi. Nu au puterea sa spuna “Fata mea, ce-a fost a fost, eu plec in lume!“. Nu, el va fi din ce in ce mai absent, va face boacane din ce in ce mai mari, va lipsi cu zilele, nu va raspunde la telefon si, intr-un final, isi va insela iubita dorind (aproape constient) sa fie prins. In toata aceasta perioada el se va jura cu Cerul si Pamantul ca sentimentele “e” pure, ca el nu s-a schimbat, ca nu se intampla nimic. De ce? Pai tocmai am spus, pentru ca e las.
Care-i problema? Ca fata, femeia respectiva va fi chinuita degeaba in toata aceasta perioada. Si, pentru ca el va fi hai-hui non-stop, va fi tentata sa il caute, sa-l verifice, sa-i violeze telefonul, sa-i cotrobaie prin haine, etc. Si cu cat el va fi mai nesimtit in manifestari, dorindu-si ca ea sa ia initiativa si sa-l paraseasca… ea se va lupta sa-l aduca pe cararea a’ buna. Sfarsitul va fi acelasi… numai ca dupa un drum greu pentru amandoi (dar mai ales pentru ea – el e la bere cu baietii). In plus, dupa asa ceva, mai ales daca totul culmineaza cu o inselaciune, o posibila prietenie ulterioara moare in fasa.
2. Te iubesc dar tre’ sa plec! Pastram nota: barbatii sunt fricosi. Si neputand sa spuna adevarul in fata ajung sa apeleze la fel de fel de cretineli in incercarea de a fugi in viata. Una dintre cretinelile uzuale este “Stii, eu te iubesc dar… sunt ciudat. Simt nevoia sa fiu singur. Nu esti tu, sunt eu!“… si cu ochii impaienjeniti de lacrimi iese din scena ca o Julieta ponosita, convins ca a facut mare treaba si ca e un galant-menajator de sentimente.
De fapt, ce se intampla… ea-si va spune “Prostutul asta al meu are o perioada. Dar nu ne despartim, tocmai mi-a spus ca ma iubeste, nu?“. Si atunci ea ramane “agatata” in resturile relatiei asteia, se intreaba deseori daca el, asa ciudat si doritor de singuratate cum l-a facut pe el ma-sa, se gandeste la ea. Si in loc sa-si vada de viata, va astepta mult prea mult timp ca prostutul sa vina acasa. Si el nu va sa vie…
3. Atat, dar… atat de ocupat! Asta e o varianta mai rafinata a lui Missing in action de mai sus. In varianta asta barbatul nu dispare ci se disipa. Adica suna de 8 ori pe zi vaicarindu-se ca e foarte ocupat si ca n-are timp. Si ca e si extrem de obosit. Si ca pe deasupra e si stresat de atatea probleme. Si fiind si atat de obosit el nu va raspunde la telefon de fiecare data cand il suna ea… “eram cu treaba, iubita.”. Si azi cu treaba, maine cu treaba, poimaine cu treaba… el ajunge la concluzia ca trebuie s-o “elibereze” pe ea si-i spune franc si indurerat “Pisicuto, imi dau seama ca te chinui. N-are rost, nu e perioada vietii mele in care pot sustine o relatie.”. Si pleaca.
Si ea sufera gandindu-se cat de corect a fost el, si cat sufera, saracutul… sufera gandindu-se ca parca se intelegeau atat de bine… sufera spunandu-si ca ea ar fi putut fi destul de intelegatoare acceptandu-i programul atat de incarcat. Si il asteapta, si-l cauta. Si sufera. Degeaba.
4. Meriti mai mult! Da, avem si varianta asta… “Iubita mea, esti atat de frumoasa, atat de corecta, atat de… ufff! incat trebuie sa te las sa pleci. Doare dar te iubesc atat de mult incat…” si pleaca. Si ea se chinuie gandindu-se ca nu e atat de buna precum o vede ea – caci, desigur, o vede asa pentru ca o iubeste enorm! – gandindu-se ca si el e foart misto dar nu-si da seama, gandindu-se…. la orice altceva numai la faptul ca el vrea doar sa plece.
5. Am pe altcineva Asta e cea mai cruda dintre variante, si probabil cea mai dureroasa. Pentru ca nu mai e vorba de relatia dintre ei doi ci de o a treia persoana. Si atunci la ea apar gandurile alea tembele, cum ca nu e destul de buna, cum ca n-a facut ce trebuie, ca el merita mai mult si ea a dezamagit. Si, inafara de durerea de moment, care moment nu e deloc scurt, apar si intrebari si indoieli si in relatiile ei viitoare. Pentru ca gandurile alea nu-i vor da pace.
—
Bun, si-acum o sa ma intrebati cum se poate desparti un el de o ea cat mai corect si mai cuminte. Din start spun, o despartire nu poate fi decat dureroasa, cu foarte rare exceptii. Dar poate fi scurta, poate fi calma si fara urmari si cicatrici, poate fi fair. Si, facuta cum trebuie, o despartire se poate transforma intr-o prietenie calma la ceva timp dupa nefericitul moment.
Deci, pana la urma tine de sinceritate, de eleganta si diplomatie. Nu minti. Nu te combina inainte sa te desparti. Nu denatura adevarul gandindu-te ca o ajuti pe ea. Spune-i tot timpul ce simti, ce te deranjeaza, la ce te astepti si ce-ti doresti. Gandeste-te in mod egal la ce vrei tu dar si la ce vrea ea, la sentimentele tale dar si la ale ei. Si, revin… nu minti!
E, si ca sa explic de ce tot timpul vorbesc de pe partea asta a baricadei… e simplu! Nu am cum sa scriu despre greselile fetelor, ale femeilor, fara sa fiu subiectiv. Ma voi lega tot timpul, daca scriu despre asta, de greselile femeilor din viata mea, voi avea tendinta sa generalizez tampeste si nu asta vreau. In plus, nu vreau sa le imput si sa le reprosez pe blog diferitele chestii, provocandu-le sa-mi raspunda. Ce s-a incheiat… ramane incheiat.
Astept de la partea frumoasa a blogosferei sa scrie despre asta. Da Arhi, stiu ca ti se spune des ca esti sexy dar… ma refer la Lamaie, la Blonda care gandeste, la bloggerite. Hai, astept sa vad daca puteti face un top al greselilor facute de femei la despartire.
Asa, sa revenim… Fetelor, cum e topul? Complet? Mai adaugam ceva?

Voi fi intotdeauna cu tine
Prima clipa, prima discutie in care ii simti respiratia alunecandu-ti pe piept, prima privire in suflet, primele vorbe… primele minciuni.
Suna dur “minciuni“, stiu, dar… hai sa incercam sa privim cu sinceritate. Ce stii, in acel moment despre ea? Cat de bine-l cunosti? Cat de bine te cunosti tu in relatia aia, foarte proaspata, cat de bine va cunoasteti chimia, pe ce-ti bazezi promisiunea aia?
- Te iubesc, voi fi intotdeauna cu tine!
- Esti sigur?
- Mai sigur decat orice pe lumea asta!
Da, sigur! Ce stii in acel moment? C-o iubesti, ca te face sa te simti asa cum nu te-ai mai simtit, parca, niciodata! Te face sa simti ca il adori, astepti cu nerabdare fluturasii din stomac, caci ti-i da, mai ales atunci cand te saruta si te priveste cu privirea aia, aia speciala, care te face sa te simti cea mai frumoasa creatie a lumii… Asta stii, pe asta te poti baza. Dar, acest mic nimic iti conteaza in respectivul moment infim al vietii tale mai mult decat ce va sa fie si de doua ori decat tot ce-a fost…
- Ce-ti doresti de la viata asta?
- Pe tine, numai pe tine, acum, maine, pentru totdeauna… tu!
Asa ne incepem relatiile, mai mult sau mai putin cu minciuna asta, sau una vecina ei, promitem lucruri mari, ne promitem noua ca vom fi mai buni, altfel, ca nu vom repeta greselile trecutului… ca vom iubi atat de frumos incat povestea asta nu se va termina vreodata.
Dar uitam, caci suntem oameni, ca am promis fix acelasi lucru intr-o anumita relatie ce a trecut. La fel am zis, “Intotdeauna cu tine…!“, dar n-a fost asa, ne-am despartit, am uitat – sau nu – am mers mai departe si… acum iubim din nou.
Cand am mintit, atunci sau acum? Ne-am proiectat si atunci umbrele de indragostiti pe peretele de fum al unui viitor care astazi e realitate, si pe peretele ala ne vedeam atunci “Intotdeauna impreuna.”. Numai ca umbrele indragostitilor s-au schimbat, una dintre siluete a disparut, acum e alta, si in acelasi fel de imbratisare ne proiectam din nou intr-un promis “Intotdeauna cu tine!“.
Am mintit atunci? Mintim acum din nou? Am mintit de fiecare data?
Caci, cum facem, vom alege sa fim in continuare, in continuarea acelei minciuni, alaturi de fostul? Riscam asa sa ne erodam prezentul sau lasam minciuna aia deoparte si ii zambim ingaduitori asteia noi?
De ce nu spunem “Azi impreuna!” si facem in asa fel incat sa ne tinem de cuvant cat mai frumos posibil?

Simplu

Melodia asta mereu ma binedispune, desi e atat de veche... Viata e frumoasa daca invatam sa-i vedem simplitatea si sa ne bucuram de orice moment!
P.S: nici eu nu trec inaintea unei pisici negre :)))

Napoli

Pentru ca nu imi place sa fac lucrurile tipic, pentru ca intotdeauna caut noutati in viata mea, mi-ar placea sa merg intr-un concediu intr-un alt oras decat cele mult mediatizate sau laudate. Toata lumea imi povesteste de Barcelona, Paris, Roma, Londra, Venetia, dar simt nevoia de altceva. Nu contest faptul ca aceste orase enumerate sunt superbe, dar am toata viata la dispozitie sa le vizitez.

Cautand pe internet orase frumoase, dar necunoscute, am dat peste Napoli, un orasel superb situat langa Roma. Este situat la baza vulcanului Vezuviu, are si golful Napoli, are tot ce ii trebuie. Cum e sa te trezesti dimineata in camera de hotel, sa iesi pe balcon si sa admiri un vulcan inactiv si un golf? Cred ca nu mi-ar mai trebui nimic, ar fi genul de moment in care timpul sta in loc. O sa raman cu gandul la acest oras si sper ca in curand sa ajung sa-l vizitez.

"Napoli se situează pe malul nordic al golfului cu acelaşi nume, în extremitatea sud-estică a Câmpiei Campaniene. Cartiere sud-estice ale oraşului urca pe versanţii Vesuviului. În partea nord-vestică este delimitată de zona vulcanică Campi Flegrei. Se află la o distanţă 232 km de Roma.

Oraşul a fost o colonie greacă cu numele de Neapoli (noua cetate). Oraşul influenţat de pasiunea pentru pizza margherita intră în scurt timp sub autoritatea romana.

După dispariţia Imperiului Roman, oraşul a rezistat invaziei lombarde şi va rămâne ataşat Imperiului Bizantin. La finalul secolului VI, Napoli a devenit capitală a unui ducat bizantin. În 751, odată cu căderea exarhatului de la Ravenna din care se ridicase, ducatul a devenit independent.

În 1030, pentru a putea face faţă ameninţării bizantine, ducele Sergiu al IV îi găzduieşte pe normanzi în oraşul vasal Aversa. Normanzii nu încetează incorporarea posesiunilor lor din Italia de Sud, iar în 1139, Roger al II-lea, primul rege al Siciliei, incorporează oraşul în regatul său.

Carol al II-lea al Siciliei, pierzând insula Sicilia, a făcut din Napoli capitala regatului Siciliei, care este uneori numit "regatul napolitan". "

Sursa: Wikipedia

Despre oameni

De ce alti oameni sunt mai interesanti decat noi? De multe ori mi se pare ca sunt plictisitoare daca stau sa citesc, sau daca stau si ma uit pe internet la diverse banalitati, sau daca vizitez un local. Peste cateva minute apare o alta persoana, face acelasi lucru banal si mi se pare fascinant. Si ma gandesc: eu de ce nu pot? Ce-mi lipseste? Curajul? Nu, nu e vorba de curaj, de multe ori ma arunc cu capul inainte fara sa ma intereseze nimic. Cred ca entuziasmul. Sau poate nici entuziasmul, poate ca pur si simplu vreau sa vad un spectacol, vreau sa vad oameni care se agita, care traiesc. Poate ca imi plac oamenii, asa cum sunt ei. Toti oamenii mi se par atat de interesanti, pana si cei care ma enerveaza, ma surprind ca stau si ii analizez ore in sir. Sunt fascinanti. Toti oamenii. Pana si cei mai banali au povesti interesante ascunse bine. Cred ca de fapt nici un om nu este banal, doar ca unii stiu sa se ascunda foarte bine si altii sunt ca o carte deschisa. Eu aleg sa fiu o carte semi deschisa, merg pe principiul "putin, da' bun". Vreau sa se stie cat mai putine informatii despre mine, si oamenii care ma cunosc cu adevarat ii numar pe degetele de la o mana.

Ma uitam acum cateva zile la nepotelul meu de 5 ani care este fascinat de ceilalti copii. Nu conteaza ca sunt de la tara, ca sunt urati, tacuti, plictistori. Copii sa fie ca ii da el pe brazda si in cateva ore o sa vezi un concert live. Cred ca regula ramane valabila si la 20 si la 50 de ani. Oamenii au nevoie de oameni. Oamenii sunt fascinati de oameni. Oamenii au nevoie de spectatori. Dar noi nu suntem destul de interesanti incat sa ne distram singuri? Nu, suntem ca niste clovni in fata unui circ gol. Daca nu avem public care sa ne aplaude avem impresia ca totul este in zadar. Cea mai mare frica a unui om este sa nu ajunga la inchisoare. De ce? Pentru ca va ramane singur. Singuratatea... cuvant prea greu pentru urechile oricarui om.

Asa ca eu am ajuns la concluzia ca o sa-mi iau multe pisici si multi caini... Animalele te asculta, se amuza, te aproba si sunt acolo si a doua zi... Asta pana invat sa fac tumbe, sa spun glume si sa ma imbrac ca la circ :)). Oare oamenii de la circ mai au nevoie de prieteni/familie in afara spectacolelor? Sau se multumesc cu publicul satisfacut cateva ore si isi incarca bateriile pentru inca doua luni pana la urmatorul spectacol?